In ceasul serii,
Când cade frunza pe terase,
Vom da uitării
Durerea rănilor rămase.
Vom sta aproape
În ceasul tainic, pe-nserat
Şi sub pleoape
Va tremură un vis curat.
Chiar de e rece,
Eu pot iubi cu dor fierbinte,
Anii vor trece,
Te voi păstra în gând şi-n minte.
Ca-ntr-o ispită,
Toamna aceasta m-a vrăjit,
Sunt fericită
Că noi cândva ne-am întâlnit.
Doar în iubire, orişicând,
Poţi să te-ascunzi de ploi şi vânt.
Fără de ea ziua de mâine
Cărei icoane să se-nchine?
Când toamna peste lume vine,
Nu pot trăi fără de tine.
Cu apă pot trăi şi pâine
Dar nu pot fără de iubire!...
I-atât de bine,
Când tu mă chemi încet pe nume,
Fără de tine
Eu m-aş simţi pierdută-n lume.
Picură ploaia
Prin frunza cu sclipiri de-argint,
Toată odaia
S-a luminat când ai venit.
Să nu te mire
Că după nori vreau să văd stele,
Fără iubire
M-aş rătăci şi eu ca ele.
Această toamnă
Cu tainele ce-n ea se-ascund,
Iarăşi mă chemă
În raiul încă neştiut.
